Il Barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla)

Operă în două acte de Gioachino Rossini
Libretul: Cesare Sterbini, după o piesă de Pierre Beaumarchais

Spectacol în limba italiană, cu titrare în limba română

Premiera mondială: 20 februarie 1816 (Almaviva, ossia L’inutile precauzione)

Data premierei montării actuale la Opera Națională București: 28 ianuarie 1955

Reprezentații în stagiunea 2013-2014:
18 octombrie 2013
26 ianuarie 2014
21 iunie 2014

Durata:
19.00 – 22.00 (două pauze)

Dirijor: Vlad Conta/ David Crescenzi (invitat)

Regia: George Teodorescu
Scenografia: Ion Ipser și Ofelia Drăgănescu
Maestru de cor: Stelian Olariu

Asistent de regie: Cristina Cotescu


Distribuția stagiunii 2013-2014:

Rosina – Roxana Constantinescu (invitată)/ Irina Ionescu (invitată)/ Maria Jinga
Almaviva – Liviu Iftene (invitat)/ Tiberius Simu (invitat)
Figaro – Iordache Basalic/ Șerban Vasile (invitat)
Don Bartolo – Petre Burcă (invitat)/ Mihnea Lamatic
Don Basilio – Adrian Sâmpetrean/ Horia Sandu
Berta – Adriana Alexandru/ Egle Chișiu (invitată)
Fiorello – Daniel Pop 
Sergentul – Ionuț Gavrilă

—i

Adaptări moderne

Adaptarea din 1996, semnată de Michael O'Brien pentru scena Theatre Columbus, Toronto (Canada), ce îmbină, printre altele, fragmente muzicale din opera lui Rossini cu elemente de muzică contemporană semnată de John Millard.

Producția din 1995, de la Opera din Sidney (Australia), semnată de Elijah Moshinsky, care a plasat acțiunea în anii 1920.

Filmul din 1972, realizat de Jean-Pierre Ponnelle, la Scala din Milano, cu scenografie și interpretări remarcabile (Hermann Prey - Figaro; Teresa Berganza - Rosina; Luigi Alva - Contele Almaviva).  

Despre

Prima montare nouă a stagiunii 1954-1955 la Opera Națională București, „Bărbierul din Sevilla” avea să devină unul dintre cele mai îndrăgite spectacole ale teatrului, timp de mai bine de șase decenii. Montare reprezentativă a instituției, spectacolul s-a bucurat de-a lungul anilor de distribuții cu nume sonore, printre care și „tripleta de aur” - soprana Magda Ianculescu (Rosina), baritonul Nicolae Herlea (Figaro) și tenorul Valentin Teodorian (Almaviva) - care a făcut rapid înconjurul lumii. 

Dragoste cu năbădăi

„…o admirabilă operă bufă... Va fi cântată atâta timp cât va exista operă italiană”, astfel avea să scrie Beethoven într-unul din caietele sale de conversații, despre opera „Bărbierul din Sevilla” a lui Rossini. Creată în doar 13 zile, pe când Rossini avea 23 de ani, „Bărbierul din Sevilla” spune povestea unui triunghi amoros din Spania secolului al XVII-lea, poveste inspirată de altfel de „Le Barbier de Séville”, prima piesă de teatru dintr-o trilogie a francezului Pierre Beaumarchais, din care s-a inspirat și Mozart pentru „Le nozze di Figaro”. 

Faptul că „Bărbierul din Sevilla” exista deja într-o altă versiune, cea a lui Giovanni Paisiello (1782), a făcut ca opera lui Rossini să nu fie bine primită la premiera din 1816, de la Teatro Argentina (Roma), publicul considerând-o un afront adus lucrării lui Paisiello. Cu toate acestea, „Bărbierul din Sevilla” a fost rapid asimilată în repertoriul teatrelor de operă internaționale, în Anglia fiind pusă în scenă pentru prima dată, în limba italiană, în 1818, la King's Theatre din Londra, iar apoi în engleză, la Covent Garden. În America a avut prima reprezentație în 1819, la Park Theatre din New York.

Sinopsis

Actul I

Tabloul I. O piațetă lângă casa doctorului Bartolo, în zori. Contele Almaviva, îndrăgostit de Rosina, aflată sub tutela doctorului, pândește pe la ferestre, acompaniat de un grup de muzicieni conduși de Fiorello. El dedică tinerei o serenadă, apoi îi plătește pe muzicanți îndemnându-i să se retragă. Rămas singur, așteaptă să vadă efectul serenadei, dar apropierea cuiva îl obligă să se ascundă. Noul sosit nu este altul decât Figaro, bărbier vestit pentru iscusința sa în afaceri, intrigi și mesaje de dragoste, fost angajat al contelui. Almaviva îl recunoaște și, aflând că Figaro este bărbierul lui Bartolo, îi cere ajutorul. Amândoi plănuiesc să pătrundă în casa doctorului, care își păzește strașnic protejata, în speranța de a se căsători cu ea și astfel de a-și însuși zestrea. Principalul său ajutor în acest plan este intrigantul Don Basilio, un așa-zis profesor de canto. Pentru o clipă, Rosina apare la balcon, de unde lasă să-i cadă, înainte de a fi trasă înapoi de Bartolo, o mică scrisoare prin care întreabă cine este frumosul necunoscut care îi cântă serenade. Răspunsul lui Almaviva este tot un cântec, în care contele se prezintă sub numele de Lindoro, un student sărac. Planul lui Figaro de a intra în casă este simplu: Almaviva, îmbrăcat în soldat, va cere încartiruire în casa lui Bartolo, încercând apoi să-i vorbească Rosinei.

Tabloul al II-lea. O încăpere în casa doctorului Bartolo. Rosina, singură, se gândește la tânărul îndrăgostit. O întrerup Bartolo și Basilio, care discută despre sosirea lui Almaviva și pericolul pe care îl reprezintă acesta pentru nunta demult plănuită dintre doctor și Rosina. Cinic, Basilio îi descrie doctorului cum poate fi distrusă reputația lui Almaviva în fața Rosinei. Împreună, cei doi pleacă să pregătească contractul de căsătorie. În casă intră Figaro, care caută să o convingă pe Rosina de sentimentele lui Lindoro, cerându-i o scrisoare. Dar Rosina are deja pregătit un bilet de amor. Bartolo se reîntoarce, din dorința de a afla ce fel de hârtie a pierdut Rosina dimineață, în balcon. Neacceptând scuze și explicații, o mustră într-un mod despotic. Își face apariția Almaviva, îmbrăcat militar și prefăcându-se beat. Bartolo se opune însă cu vehemență încartiruirii lui Almaviva și se creează un scandal general, în care sunt implicați, pe rând, toți cei din casă, prin urmare și Figaro, Don Basilio și Berta. În vacarmul stârnit de cearta lor sosește poliția care vrea să-l aresteze pe Almaviva. Acesta îi arată însă șefului poliției inelul său de conte și scapă nepedepsit. Toți cei prezenți sunt surprinși de cele întâmplate.

Actul al II-lea

O încăpere în casa doctorului Bartolo. În timp ce Bartolo se frământă, comentând întâmplările, Almaviva reapare, de data aceasta costumat în profesor de muzică. El minte că a fost trimis de Don Basilio care, bolnav fiind, l-a rugat să țină lecția de canto cu Rosina. Ca să-l convingă pe Bartolo că este de încredere, îi încredințează biletul Rosinei către Almaviva, sfătuindu-l să-i explice fetei că este din partea unei alte femei către conte. Începe lecția de canto și, în timp ce doctorul moțăie, tinerii schimbă cuvinte de dragoste, iar Figaro, în timp ce-l bărbierește pe Bartolo, reușește să-i fure cheia de la ușa balconului. Intrarea neașteptată a lui Don Basilio este pe cale să determine o catastrofă, pericol evitat de Almaviva, care îl mituiește să tacă.

Bartolo îl trimite pe Don Basilio după notar, hotărât să încheie mai repede contractul de nuntă. Bartolo află că Rosina vrea să fugă cu iubitul ei, așa că se pune în gardă pentru a încerca să-i împiedice. Rosina află în sfârșit că iubitul ei de dimineață, Lindoro, și contele Almaviva sunt aceeași persoană. Cei doi, împreună cu Figaro, se îndreaptă spre balcon pentru a fugi, dar nu mai găsesc scara. Împreună cu un notar, sosește Don Basilio și, conform caracterului său, acceptă, contra cost, să devină martorul căsătoriei contelui cu Rosina. Apare într-un final și Bartolo, care primește vestea căsătoriei, dar și zestrea Rosinei, oferită generos de bogatul conte Almaviva.

 

Alte spectacole

Faust

Operă - Reluare