Il Barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla)

Operă în două acte de Gioachino Rossini
Libretul: Cesare Sterbini, după o piesă de Pierre Beaumarchais

Spectacol în limba italiană, cu supratitrare în limba română

Premiera mondială: 20 februarie 1816 (cu titlul Almaviva, ossia L’inutile precauzione), Teatro Argentina din Roma

Data premierei montării actuale la Opera Naţională Bucureşti: 28 ianuarie 1955

Reprezentaţii în stagiunea 2015-2016:
15 octombrie 2015
11 decembrie 2015
19 decembrie 2015
24 ianuarie 2016
20 februarie 2016
14 aprilie 2016

Durata: 19.00 – 22.00 (spectacolul are două pauze)

Dirijor: Vlad Conta / Ciprian Teodoraşcu

Regia: George Teodorescu
Scenografia: Ion Ipser şi Ofelia Drăgănescu
Maestru de cor: Stelian Olariu

Asistent de regie: Cristina Cotescu
Asistent maestru de cor: Daniel Jinga


Distribuţia stagiunii 2015-2016: 

Contele Almaviva - Ştefan von Korch (invitat)/ Sunnyboy Dladla (invitat)

Don Bartolo - Mihnea Lamatic / Iustinian Zetea 

Rosina - Maria Jinga / Oana Andra/ Mihaela Işpan

Figaro - Iordache Basalic / Daniel Pop (debut)

Don Basilio - Horia Sandu / Marius Boloş 

Fiorello - Adrian Strezea

Berta - Egle Chişiu (invitată)

Sergentul - Ionuţ Gavrilă

—i

Adaptări moderne

Adaptarea din 1996, semnată de Michael O'Brien pentru scena Theatre Columbus, Toronto (Canada), ce îmbină, printre altele, fragmente muzicale din opera lui Rossini cu elemente de muzică contemporană semnată de John Millard.

Producţia din 1995, de la Opera din Sidney (Australia), semnată de Elijah Moshinsky, care a plasat acţiunea în anii 1920.

Filmul din 1972, realizat de Jean-Pierre Ponnelle, la Scala din Milano, cu scenografie şi interpretări remarcabile (Hermann Prey - Figaro; Teresa Berganza - Rosina; Luigi Alva - Contele Almaviva).  

Despre

Prima montare nouă a stagiunii 1954-1955 la Opera Naţională Bucureşti, „Bărbierul din Sevilla” avea să devină unul dintre cele mai îndrăgite spectacole ale teatrului, timp de mai bine de şase decenii. Montare reprezentativă a instituţiei, spectacolul s-a bucurat de-a lungul anilor de distribuţii cu nume sonore, printre care şi „tripleta de aur” - soprana Magda Ianculescu (Rosina), baritonul Nicolae Herlea (Figaro) şi tenorul Valentin Teodorian (Almaviva) - care a făcut rapid înconjurul lumii. 

Dragoste cu năbădăi

„…o admirabilă operă bufă... Va fi cântată atâta timp cât va exista operă italiană”, astfel avea să scrie Beethoven într-unul din caietele sale de conversaţii, despre opera „Bărbierul din Sevilla” a lui Rossini. Creată în doar 13 zile, pe când Rossini avea 23 de ani, „Bărbierul din Sevilla” spune povestea unui triunghi amoros din Spania secolului al XVII-lea, poveste inspirată de altfel de „Le Barbier de Séville”, prima piesă de teatru dintr-o trilogie a dramaturgului francez Pierre Beaumarchais. 

Faptul că „Bărbierul din Sevilla” exista deja într-o altă versiune, cea a lui Giovanni Paisiello (1782), a făcut ca opera lui Rossini să nu fie bine primită la premiera din 1816, de la Teatro Argentina (Roma), publicul considerând-o un afront adus lucrării lui Paisiello. Cu toate acestea, „Bărbierul din Sevilla” a fost rapid asimilată în repertoriul teatrelor de operă internaţionale, în Anglia fiind pusă în scenă pentru prima dată, în limba italiană, în 1818, la King's Theatre din Londra, iar apoi în engleză, la Covent Garden. În America a avut prima reprezentaţie în 1819, la Park Theatre din New York.

Sinopsis

Actul I

Tabloul I. O piaţetă lângă casa doctorului Bartolo, în zori. Contele Almaviva, îndrăgostit de Rosina, aflată sub tutela doctorului, pândeşte pe la ferestre, acompaniat de un grup de muzicieni conduşi de Fiorello. El dedică tinerei o serenadă, apoi îi plăteşte pe muzicanţi îndemnându-i să se retragă. Rămas singur, aşteaptă să vadă efectul serenadei, dar apropierea cuiva îl obligă să se ascundă. Noul sosit nu este altul decât Figaro, bărbier vestit pentru iscusinţa sa în afaceri, intrigi şi mesaje de dragoste, fost angajat al contelui. Almaviva îl recunoaşte şi, aflând că Figaro este bărbierul lui Bartolo, îi cere ajutorul. Amândoi plănuiesc să pătrundă în casa doctorului, care îşi păzeşte straşnic protejata, în speranţa de a se căsători cu ea şi astfel de a-şi însuşi zestrea. Principalul său ajutor în acest plan este intrigantul Don Basilio, un aşa-zis profesor de canto. Pentru o clipă, Rosina apare la balcon, de unde lasă să-i cadă, înainte de a fi trasă înapoi de Bartolo, o mică scrisoare prin care întreabă cine este frumosul necunoscut care îi cântă serenade. Răspunsul lui Almaviva este tot un cântec, în care contele se prezintă sub numele de Lindoro, un student sărac. Planul lui Figaro de a intra în casă este simplu: Almaviva, îmbrăcat în soldat, va cere încartiruire în casa lui Bartolo, încercând apoi să-i vorbească Rosinei.

Tabloul al II-lea. O încăpere în casa doctorului Bartolo. Rosina, singură, se gândeşte la tânărul îndrăgostit. O întrerup Bartolo şi Basilio, care discută despre sosirea lui Almaviva şi pericolul pe care îl reprezintă acesta pentru nunta demult plănuită dintre doctor şi Rosina. Cinic, Basilio îi descrie doctorului cum poate fi distrusă reputaţia lui Almaviva în faţa Rosinei. Împreună, cei doi pleacă să pregătească contractul de căsătorie. În casă intră Figaro, care caută să o convingă pe Rosina de sentimentele lui Lindoro, cerându-i o scrisoare. Dar Rosina are deja pregătit un bilet de amor. Bartolo se reîntoarce, din dorinţa de a afla ce fel de hârtie a pierdut Rosina dimineaţă, în balcon. Neacceptând scuze şi explicaţii, o mustră într-un mod despotic. Îşi face apariţia Almaviva, îmbrăcat în militar şi prefăcându-se beat. Bartolo se opune însă cu vehemenţă încartiruirii lui Almaviva şi se creează un scandal general, în care sunt implicaţi, pe rând, toţi cei din casă, prin urmare şi Figaro, Don Basilio şi Berta. În vacarmul stârnit de cearta lor soseşte poliţia care vrea să-l aresteze pe Almaviva. Acesta îi arată însă şefului poliţiei inelul său de conte şi scapă nepedepsit. Toţi cei prezenţi sunt surprinşi de cele întâmplate.

Actul al II-lea

O încăpere în casa doctorului Bartolo. În timp ce Bartolo se frământă, comentând întâmplările, Almaviva reapare, de data aceasta costumat în profesor de muzică. El minte că a fost trimis de Don Basilio care, bolnav fiind, l-a rugat să ţină lecţia de canto cu Rosina. Ca să-l convingă pe Bartolo că este de încredere, îi încredinţează biletul Rosinei către Almaviva, sfătuindu-l să-i explice fetei că este din partea unei alte femei către conte. Începe lecţia de canto şi, în timp ce doctorul moţăie, tinerii schimbă cuvinte de dragoste, iar Figaro, în timp ce-l bărbiereşte pe Bartolo, reuşeşte să-i fure cheia de la uşa balconului. Intrarea neaşteptată a lui Don Basilio este pe cale să determine o catastrofă, pericol evitat de Almaviva, care îl mituieşte să tacă.

Bartolo îl trimite pe Don Basilio după notar, hotărât să încheie mai repede contractul de nuntă. Bartolo află că Rosina vrea să fugă cu iubitul ei, aşa că se pune în gardă pentru a încerca să-i împiedice. Rosina află în sfârşit că iubitul ei de dimineaţă, Lindoro, şi contele Almaviva sunt aceeaşi persoană. Cei doi, împreună cu Figaro, se îndreaptă spre balcon pentru a fugi, dar nu mai găsesc scara. Împreună cu un notar, soseşte Don Basilio şi, conform caracterului său, acceptă, contra cost, să devină martorul căsătoriei contelui cu Rosina. Apare într-un final şi Bartolo, care primeşte vestea căsătoriei, dar şi zestrea Rosinei, oferită generos de bogatul conte Almaviva.

Alte spectacole

Oedipe

Operă - Premieră