Evenimente

Le Grand Prix de l’Opéra

Inaugurată în iunie 2013, membră a Federației Mondiale a Concursurilor Internaționale de Muzică, competiția se adresează tinerilor solişti vocali din România şi din străinătate cu vârsta de până la 33… Mai mult

Promenada Operei

Preluând modelul manifestărilor de amploare realizate de instituțiile de gen din Europa, precum teatrele de operă din Londra, Paris, Roma, Viena, Berlin, Madrid sau Praga, Opera Națională București organizează anual,… Mai mult

Spectacole-eveniment

O parte dintre spectacolele prezentate publicului ca parte din programul instituției au caracter de eveniment fie datorită prezenței unor invitați speciali din distribuție, fie datorită caracterului festiv al reprezentației (aniversări, ocazii… Mai mult

Gale și concerte

Opera Națională București include periodic în programul său gale, concerte și recitaluri ce aduc în prim-plan ansamblurile instituției (Orchestra, Corul, Baletul) sau care valorifică individualitatea soliștilor și calitățile formațiilor orchestrale… Mai mult

Revelion la Operă

Opera Națională București vă invită să sărbătoriţi cea mai importantă noapte a anului în unul dintre cele mai elegante spaţii de spectacol din România   După succesul evenimentelor care au… Mai mult